Cel mai cunoscut si asteptat obicei de Craciun este COLINDUL. Cei mai mici dintre colindatori, copiii, pornesc primii si colinda la casele oamenilor. La sat, ei au nelipsita traistuta unde isi pun pupaza, nucile, merele sau banii primiti ca rasplata a colindului. Intotdeauna este un sef de grup care are grija sa imparta frateste darurile primite. Pana in Seara de Craciun, zile intregi isi confectioneaza „Steaua” si se intrec care mai de care in coloristica si detalii ornamentale.
Seara se pornesc cetele de flacai neinsurati si colinda fiecare casa unde este o fata nemaritata. Ei merg cu Steaua, Turca, Viflaimul. Sunt primiti de fete si parintii lor cu vin si cozonac. Poposesc la fiecare casa si colinda impreuna cu gazdele. Dupa ce spun “multumita” isi continua drumul catre alte case pana spre dimineata.
Bradul de Craciun este un element care nu a lipsit niciodata din casa ardelenilor. Impodobit cu globuri colorate, betea si bomboane de pom acesta este amplasat in camera principala a casei, in hol sau intr-un loc mai racoros al casei pentru a se pastra verde cat mai mult timp. Acum, mai ales la oras, bradul de Craciun primeste o noua infatisare, mai pretentioasa, aranjamentele fiind mai dichisite, tinand cont de culoarea anului in materie de podoabe.
Pana in Ajunul Craciunului ardelenii se pregatesc sufleteste pentru aceasta sarbatoare si foarte multi dintre ei, mai ales la sate, tin Postul Craciunului, ca o perioada dedicata purificarii fizice si spirituale.
Sacrificarea porcului inainte de Craciun, respectiv, in data de 20 decembrie, in ziua de Ignat (ziua Sfântului Ignatie Teoforul in calendarul crestin-ortodox) este un alt obicei care inca se mai pastreaza in Ardeal. Acest moment se pregateste din timp cu multa atentie si participa intreaga familie. Taierea porcului asigura atat produse traditionale pentru masa bogata de Craciun cat si provizii pentru intregul an. Produsele, pastrate in conditii corespunzatoare, erau si sunt folosite pana in vara anului urmator.
Un alt obicei este Sfantul Nicolae, sarbatorit pe 6 decembrie. Daca pe vremuri nuieluta reprezenta simbolul acestei sarbatori si se aducea „copiilor rai” ca simbol al mustrarii si indreptarii comportamentului de peste an, acum aceasta nuieluta a devenit mai mult un obiect de decor. Cadourile puse in ghetutele curatate inainte de culcare i-au luat locul.
Sorcova este un obicei vechi care se practica in Ardeal in ajun de Anul Nou. Copiii sunt cei mai incantati sa mearga cu Sorcova si sa ureze la fiecare casa An Nou cu sanatate si belsug. Sorcova este simbolul prosperitatii, belsugului si sanatatii. De aceea se spune ca e important sa primesti cu sorcova, in caz contrar, aduce ghinion, saracie.